Un caz inedit este al Corneliei Negruţ, cunoscută ca deputat „feng-shui”, fost decorator floral din Baia Mare, care a aterizat în Consiliul de Administraţie al Regiei Autonome "Tehnologii pentru Energia Nucleară". Fosta deputat de Maramureș ocupă acest post deși niciun studiu nu o recomandă în acest sens.

La Ministerul Agriculturii, pe un post călduţ de consilieră personală a secretarului de stat Alexandru Potor, stă fosta Miss Univers din 2011. Maria Larisa Popa, fostă farmacistă în Slatina şi dealer de artă în Bucureşti, are experienţă şi în fitness, dar şi în tranzacţii cu energie.

Şi ministrul Turismului are o sfătuitoare sexy. Marius Dunca a adus-o din Braşovul natal pe Maria Diaconu, pe post de consilieră personală. Blonda este fostă tenismenă, jurnalist de modă, designer şi vedetă TV locală de fashion şi lifestyle.

Un cercetat pentru agresiune este în fruntea Transelectrica, mai titrează Jurnalul. Este vorba despre fostul deputat maramureşean Florin Cristian Tătaru. Aministratorul Transelectrica a fost acuzat că a răpit un om în 1998, l-a dus în pădure şi l-a ameninţat cu puşca. Dosarul penal a fost închis după ce părţile s-au înţeles.

O altă numire a atras atenţia celor de la Jurnalul: Lucian Ioniţă a fost pus în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Tânărul este angajat la firma de imobiliare a soacrei, dar are cartea de muncă la o firma tatălui său, membră a Asociaţiei Crescătorilor de Vaci „Bălţata Românească".

Mai multe cazuri asemănătoare găsiţi în cotidianul Jurnalul de joi. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că, din luna ianuarie, toate persoanele din Consiliile de Administraţie vor fi verificate pentru a se stabili dacă pregătirea lor are vreo legătură cu domeniile în care activează.


Preluare: Antena 3

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și