Echipa de chirurgie toracică din cadrul spitalului a efectuat o intervenție comună cu medici specialiști în chirurgie vasculară – cardiacă.

Pentru pregătirea adecvată preoperatorie și post operatorie au fost implicate și alte ramuri medicale . Aceștia au alcătuit echipa de îngrijire integrată și pentru perioada preoperatorie și postoperatorie, pacientul fiind monitorizat pe parcursul tuturor etapelor de către echipa de anestezie-terapie intensivă.

Tumorile mediastinale aflate în apropierea structurilor vitale necesită un nivel ridicat de experiență în tehnicile de disecție şi suficientă experiență din partea chirurgilor pentru a elimina anumite riscuri.

”Mă bucură faptul că, pentru intervențiile chirurgicale complexe, Spitalul Județean are posibilitatea formării unei echipe mixte de specialiști de chirurgie toracică şi chirurgie cardiacă, dedicată fiecărui caz în parte, pentru a obține cele mai bune rezultate. Îi mulțumesc domnului Dr. Petruț Giuliano pentru exemplul de profesionalism colegial de care a dat dovadă. De admirat a fost şi coordonarea echipelor medicale care au făcut ca operația să decurgă fără nici o problemă. Grație profesionalismului si suportului acestor medici şi al întregii echipe, în cazul de față se discută de o colaborare foarte bună între mai multe specialități, în beneficiul pacienților care apelează la serviciile medicale ale Spitalului Județean”, aspus managerul SJU ”Dr.Constantin Opriș” Baia Mare, Jr. Oros George Alexandru

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și