Chiar dacă s-au făcut progrese spre o infrastructură sportivă care să se ridice la nivelul competițional, acestea sunt foarte mici în raport cu potențialul local. Iar Senatorul USR Dan Ivan cunoaște foarte bine situația, având în vedere că primul său mandat (2020 - 2024) a ținut cont și de această latură a dezvoltării locale. Adevărul este că proiectele finalizate abia reușesc să atingă o mică parte a diversității de discipline sportive și a numărului în creștere de sportivi care își doresc să se afirme în una dintre aceste discipline.

Județul nostru dispune de relieful necesar practicării sporturilor de iarnă, iar acest lucru este ceva cu totul deosebit. Avem nume grele și sonore în istoria handbalului. Avem echipă de rugby care a cântărit greu în competiții. Avem înotători ambițioși care fac performanță. Am avut un nume în istoria fotbalului la nivel național. Am fi putut să realizăm mult mai multe și în mult mai multe discipline sportive dacă infrastructura sportivă ar fi ținut pasul cu acești sportivi și cu ritmul tehnologic.

Nostalgia ne cuprinde pe fiecare atunci când ne gândim la ce am fi putut realiza și cum am fi putut să ne promovăm ca județ și ca țară din punct de vedere sportiv. Senatorul USR Dan Ivan, care acum candidează pentru un nou mandat, le promite maramureșenilor: „Voi susține modernizarea infrastructurii sportive la nivel local, prin fonduri europene și naționale. Vom construi și renova terenuri de sport, săli de sport și baze de antrenament, astfel încât copiii și tinerii din toate comunitățile să aibă acces la facilități sportive de calitate.”

Este limpede că infrastructura ne limitează enorm de mult în orice visuri de reușită am avea, iar acest lucru nu ar trebui să mai fie un impediment în dezvoltarea tinerelor talente și în dezvoltarea Maramureșului și din acest punct de vedere atât de important.

CMF 11240015

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și