Iar în Betania-i avea
pe Lazăr, Marta şi Maria,
trei fraţi mai dragi ca toţi ceilalţi
(întruchipau chiar bucuria)

prin felul lor de-a se purta
cu îngerească gingăşie,
încât El se simţea nespus de bine
într-o atare companie...

Taman când era ocupat
cu predicatu-n depărtare
(„Eu sunt viaţa şi-nvierea”
dădea mesaju-ncredinţare),

fu-nştiinţat că Lazăr zace
de-o-ngrozitoare maladie
şi că-n puţine zilişoare
el va fi-ntins pe năsălie.

Într-adevăr, doar două zile
mai dăinuit-a agonia
şi Lazăr ochii i-a închis
ca să dea piept cu veşnicia.

Atunci Iisus, cu ochii-n lacrimi,
înspre Betania porni,
dar oamenii-L opreau pe drum
nu doar spre a-L preamări,

ci şi să-i vindece de boli,
ca prin minuni în El să creadă –
bolnavii să-şi ia patu-n spate
şi orbii lumea să o vadă,

astfel că ţinta Şi-o atinse
după ce Lazăr fu-ngropat
într-o adâncă peşteră
din marginea acelui sat.

Întâmpinat cu multă jale
de rudele îndoliate,
Iisus îndată S-a-ndreptat
către acel mormânt aparte,

urmat la mică depărtare
de gloata curioşilor
avizi de altă mare faptă
din seria minunilor.

Ajunşi la peşteră, Mesia
rosti o rugă inspirată
către Acel ce L-a trimis
şi toate prin El le arată.

Apoi, îndepărtând pietroiul
de pe mormântul întocmit,
pe Lazăr l-a chemat afară
şi el îndată a ieşit!

George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News