Anul acesta, în judeţ au fost alocate 36 de microbuze şcolare (16+1 locuri), din care în prima etapă s-au predat, în luna iulie-august, 15 microbuze. Localităţile care au primit deja mijloacele de transport sunt: Băiuţ, Băseşti, Budeşti, Copalnic Mănăştur, Fărcaşa, Ieud, Poienile de sub Munte, Recea, Săcălăşeni, Satulung, Şieu, Şişeşti, Suciu de Sus, Vadu Izei şi Valea Chioarului. Restul de 21 de microbuze pentru transportul şcolar vor fi distribuite în cea de-a doua etapă, care se va desfăşura în perioada octombrie-decembrie 2014.

„Avem 96 de microbuze şcolare, care sunt încă insuficiente din cauza distanţelor mari de parcurs în direcţii diferite şi a numărului mare de elevi transportaţi ca urmare a comasării învăţământului la clasele V-VIII. În 2014, judeţului Maramureş i-au fost alocate 36 de microbuze şcolare. |n prima etapă, au sosit 15 microbuze, urmând ca în etapa a doua să mai sosească restul de microbuze şcolare, cu care acoperim necesarul. Vreau să subliniez că toate solicitările din mediul rural au fost declarate eligibile şi vor sosi microbuze în toate comunele. Pentru mediul urban se poartă încă negocieri să devină şi acestea eligibile. De asemenea, mai avem nevoie de microbuze şcolare de 25-35 de locuri şi pentru asta am transmis situaţia la Ministerul Dezvoltării”, precizează Ana Moldovan, inspector şcolar gerneral în cadrul ISJ Maramureş.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și