Un jaf armat a avut loc marți dimineață, 5 iulie 2016, la filiala situată pe Calea Moldovei a Raiffeisen Bank, din Bistrița, relatează presa bistrițeană.
Din primele informații reiese că un bărbat a intrat cu un pistol în bancă, ar fi cerut banii, i-a luat și a ieșit în scurt timp. Atacul ar fi durat doar câteva zeci de secunde. În momentul jafului, bărbatul i-ar fi ținut chiar ostatici pe angajații băncii. Suma pe care ar fi luat-o se pare că era una importantă, potrivit presei locale.
Jaful armat ar fi avut loc în momentul în care banca se aproviziona cu bani. Până în acest moment nu se cunosc foarte multe detalii, dar la locul faptei se află mai multe echipaje de poliție, cât și agenți de la criminalistică. Nu există victime, arată Gazeta de Bistrița. Accesul în zonă a fost restricționat.
Bărbatul s-a pus la coadă în spatele unei femei care venise la bancă să-și plătească o rată. Imediat ce s-ar fi așezat la coadă, bărbatul ar fi ridicat pistotul deasupra femeii și ar fi spus: „Nu mișcați, este un jaf!”. Femeie care se afla în bancă a reușit să fugă, ajungând la o tonetă de ziare din apropiere.
Vânzătoarea de la toneta de ziare a fost cea care a alertat poliția. Femeia care se afla în bancă în momentul producerii jafului spune că l-a văzut pe bărbat în timp ce fugea pe strada Năsăudului spre zona Lamă.
Potrivit reprezentanților poliției bistrițene, bărbatul are în jur de 30 de ani, avea ochelari și nu și-a ascuns fața cu nicio mască. Deocamdată nu se știe prejudiciul. Poliția a confirmat faptul că nicio persoană nu a fost rănită și că bărbatul a intrat în bancă cu o armă, arată Bistrițeanul.
Preluare: ActualMM