Miercuri, 16 octombrie a.c., în jurul orei 19.00, Jandarmeria Maramureş a fost sesizată despre faptul că un bărbat provoca scandal în holul unui imobilul situat pe strada Electrolizei din localitatea Baia Mare. Subofiţerii jandarmi ajunşi la faţa locului au aplanat situaţia conflictuală, stabilind circumstanţele în care s-a produs evenimentul.
Astfel, bărbatul în cauză, dorind să „lămurească” unele aspecte, a încercat să le facă o vizită fiicei sale şi fost sale soţii, având asupra sa bisturiu medical.
Ajuns în holul imobilului, făptuitorul a fost enervat de faptul
că nu i s-a răspuns la uşă şi a început să urle pe casa scării. Unul dintre locatari i-a atras atenţia asupra faptului că urletele sale deranjează. Făptuitorul a scos din buzunar bisturiul care-l avea asupra sa, adresându-i bărbatului diferite ameninţări.
La scurt timp la faţa locului a ajuns echipajul de jandarmi, aplanând situaţia creată.
Pe numele bărbatului în cauză, Paul C. de 42 de ani din Baia Mare, au fost întocmite acte de constatare a infracţiunii de port fără drept al unui obiect confecţionat anume pentru tăiere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 pct. 1 alin. 1, din Legea nr. 61/1991, acte care au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.