Foarte multe unități de învățământ, atât din mediul urban cât și din mediul rural, și-au exprimat dorința de a derula activități împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție al județului Maramureş.

Pentru a răspunde cu profesionalism tuturor solicitărilor, în activitățile care au fost derulate în această săptămână au fost implicați polițiști de la structurile de prevenire, ordine publică – proximitate, poliție rutieră, unitatea canină, precum și polițiști de la posturile comunale de poliție.

Întâlnirile dintre poliţişti şi elevi s-au axat pe jocuri, dezbateri și prezentări în grădinițe, școli și licee, proiecții de filme preventive, exerciții demonstrative ale echipajelor canine, concursuri de picturi/desene, familiarizarea cu autospecialele și mijloacele tehnice aflate în dotarea polițiștilor.

Cei mai încântaţi de aceste activităţi au fost preşcolarii Grădiniţei Tedies şi ai Grădiniţei Germane din municipiul Baia Mare dar şi cei ai Grădiniţei din Tămaia.

Delincvenţa juvenilă şi prevenirea victimizării minorilor reprezintă segmente ale criminalităţii care necesită o atenţie deosebită şi sunt priorităţi de lucru ale Poliţiei Române, sens în care, pentru elevii de clasa I poliţiştii derulează şi în acest an Proiectul ŞCOALA SIGURANŢEI TEDI, având ca scop informarea copiilor cu privire la potenţialele pericole la care pot fi expuşi şi furnizarea de soluţii, prin metode educative specifice vârstei lor.

În săptămâna 22-26 mai poliţiştii au derulat activităţi în acest proiect la Şcolile Gimnaziale Nichita Stănescu şi Octavian Goga din municipiul Baia Mare.

Nici subiectul siguranţei on line nu a fost neglijat de poliţişti, activităţi pe această temă derulându-se la Şcoala Gimnazială Avram Iancu şi la Liceul cu program sportiv din municipiul Baia Mare.

Totodată elevii Şcolilor Gimnaziale Alexandru Ivasiuc şi Lucian Blaga au avut parte de un altfel de curs susţinut de poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii. Prin exerciţii ludice ei au descoperit cât de important este rolul fiecărui cetăţean în comunitate, cum se formează relaţiile de încredere şi cum pot să rezolve problemele cu care se confruntă prin colaborare şi comunicare. În fapt, ei au fost angrenaţi în jocurile promovate de Proiectul CURAJ CIVIC.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și