Prin intermediul Asociaţiei Europene a Regiunilor Transfrontaliere, județul Maramureș își va reprezenta interesele transfrontaliere la nivel european și interregional, facilitându-se totodată participarea la rețele de regiuni transfrontaliere, dar și la programe și proiecte cu finanțare europeană, menite să rezolve probleme transfrontaliere comune mai multor regiuni membre în această asociație.

Instituția Consiliului Județean Maramureș și-a însușit Statutul Asociației Regiunilor Europene de Frontieră (AEBR), fiind aprobată totodată și contribuţia anuală a judeţului Maramureş în calitate de membru al Asociaţiei Europene a Regiunilor Transfrontaliere, în cuantum de 1.800 euro/an, reprezentând cotizaţie pentru membrii NUTS 3.

„Crearea de rețele și de prieteni din interiorul Uniunii Europene a fost unul dintre obiectivele acestui mandat, iar județul Maramureș a avut dintotdeauna un interes primordial în ceea ce privește participarea la proiecte și rețele de cooperare europeană, tocmai pentru a avea un acces cât mai facil la informațiile de interes, dar și pentru a spori accesibilitatea absorbției fondurilor europene”, a explicat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Inițiativa a fost adusă și la cunoștința Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, precum și a Ministerului Afacerilor Externe, care au apreciat inițiativa județului Maramureș ca fiind una oportună, întrucât deschide calea autorităților locale de a participa la programe dedicate analizării celor mai bune practici și soluții la problemele transfrontaliere comune.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și