„1.500 de soldați ruși și 300 de piese de echipament militar, inclusiv lansatoare de rachete multiple Grad, au traversat, sâmbătă și duminică, partea frontierei ucraineano-ruse aflată sub controlul separatiștilor", a anunțat un purtător de cuvânt militar ucrainean, Andrii Lîsenko.

În ultimele 24 de ore, șaisprezece persoane, dintre care nouă soldați și șapte civili, au fost ucise în luptele din estul Ucrainei.

Bombardamentele separatiștilor proruși asupra orașelor Avdiivka și Debalțevo, principalele puncte fierbinți de pe linia frontului din estul Ucrainei în ultimele zile, au cauzat și moartea a șapte civili, a declarat șeful poliției din regiunea Donețk, Viacesalv Abroskin, pe contul său de Facebook.

Duminică seară, o explozie a avut loc la o uzină ce fabrica explozivi industriali, obuze și bombe aeriene.

ONU estimează numărul persoanelor ucise în cele aproape zece luni de conflict în estul Ucrainei la peste 5.000, adaugă AFP.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și