"Graţie descurajării noastre nucleare auto-defensive eficiente şi de încredere nu vor mai exista războaie, iar siguranţa şi viitorul ţării noastre vor fi garantate pentru totdeauna", a afirmat liderul nord-coreean.

Kim Jong Un a rostit aceste remarci cu prilejul marcării, pe 27 iulie, a 67 de ani de la încheierea războiului din Coreea (1950-1953), ocazie cu care a fost organizată o recepţie pentru veterani, conform agenţiei oficiale de ştiri KCNA.

Ţara a dezvoltat arme nucleare pentru a câştiga "puterea absolută" de a evita un alt conflict armat, a afirmat Kim în discursul său, în care a subliniat natura defensivă a acestor programe nucleare.

"Acum suntem capabili să ne apărăm în faţa oricărei forme de presiune de mare intensitate şi a ameninţărilor militare din partea forţelor imperialiste şi ostile", a subliniat liderul de la Phenian.

Discursul său are loc pe fondul discuţiilor întrerupte în dosarul nuclear dintre Phenian şi Washington, negocieri în care SUA pledează pentru renunţarea la programele balistice şi nucleare de către Coreea de Nord în schimbul ridicării sancţiunilor americane.

Războiul dintre cele două Corei a lăsat orfani peste 100.000 de copii, ai căror părinți au pierit în conflict. O parte din ei, circa 5.000, au fost trimiși în țările comuniste din Europa de Est, inclusiv în România, pentru a uita de traumele prin care au trecut. Ei au fost „adoptați” de gazde și au legat prietenii puternice cu copiii din țările în care au ajuns, o poveste care a devenit scenariul unui documentar, Copiii lui Kim Il Sung, realizat de regizorul Kim Deog Young.


Preluare: Digi 24

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și