Partidul Național Liberal a anunțat, după discuția cu președintele Iohannis, că propunerea formațiunii este tot în persoana lui Ludovic Orban. Decizia a fost luată în Consiliul Naţional, a declarat liderul PNL.

Imediat după liberali, Klaus Iohannis i-a primit la consultări pe reprezentanţii PSD, care, împreună cu cei ai Pro România, l-au propus pe Remus Pricopie pentru funcţia de premier.

Marcel Ciolacu, liderul social-democraților, a declarat după întâlnire că ia în calcul sesizarea Curţii Constituţionale a României (CCR) în situaţia în care preşedintele îl va propune tot pe Ludovic Orban pentru funcţia de prim-ministru.

Reprezentanții USR l-au propus pentru funcția de premier pe Dacian Cioloș, în timp ce reprezentanții ALDE au declarat că nu au nicio propunere, dar sunt deschiși la discuţii cu celelalte partide astfel încât să se ajungă la "o soluţie de stabilitate".

Guvernul Orban a fost demis, miercuri, 5 februarie, în urma unei moțiuni de cenzură iniţiate de PSD şi UDMR.

Învestit cu 240 de voturi, Executivul Orban a căzut cu 261 de voturi, după doar doar trei luni. Decizia Parlamentului a deschis practic drumul spre alegerile anticipate, o premieră în istoria post-decembristă.

Rezultatul a fost influențat în mod direct de înțelegerea dintre PSD și Pro România. Partidul lui Victor Ponta a avut aproximativ 20 de voturi "pentru" moțiune. Până la învestirea unui nou guvern, Cabinetul Orban va asigura interimatul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și