"Avem o limbă comună, istorie comună, cultură comună, tradiții pe care țările noastre le împărtășesc. Nu există o altă țară decât Republica Moldova care este atât de importantă pentru noi, românii, pentru România, pentru relațiile externe ale României. România cu siguranță are o datorie de necontestat față de Republica Moldova — constituirea unui spațiu comun de democrație, stabilitate și prosperitate pentru cetățenii români și moldoveni, iar unul din obiectivele principale ale politicii externe ale României este susținerea în cel mai clar mod cu putință (...) a parcursului european al Republicii Moldova", a susținut Iohannis la Chișinău, după întrevederea cu președintele Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat.

El a arătat că evoluția Republicii Moldova în relația cu UE a fost impresionantă, subliniind că între această țară și Uniunea Europeană va exista o zonă de liber schimb susținută pe reducerea taxelor vamale și accesul nelimitat aplicat produselor moldovenești pe marea piață europeană. De asemenea, Iohannis a indicat că cetățenii moldoveni nu mai au nevoie de viză când doresc să călătorească în spațiul Schengen.

Președintele ales a subliniat că aceștia sunt pași importanți în procesul de integrare completă a Republicii Moldova în UE.

"România, pot să vă asigur, va sprijini ca și până acum aderarea prin susținerea permanentă a intereselor Republicii Moldova în fața UE. Aderarea Republicii Moldova este un proiect național al României și vă mărturisesc că îmi doresc mult să se întâmple în perioada mandatului meu de președinte al României", a adăgat el.

Iohannis i-a mulțumit lui Vlad Filat pentru invitația de a vizita Republica Moldova.

"Vizita de astăzi se face la invitația președintelui PLDM, Vlad Filat, și vine în contextul alegerilor pe care le aveți dvs. Eu mă aflu aici pentru a vă exprima întregul meu sprijin pentru consolidarea democrației și alinierea la normele europene a Republicii Moldova", a arătat Iohannis.

Klaus Iohannis efectuează vineri o vizită la Chișinău, unde va mai avea o întâlnire neoficială cu președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și cu reprezentanți ai mass-media din această țară.


Preluare: AgerPres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și