Rusia nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, a anunţat luni Kremlinul, conform agenţiei Reuters.
Înţelegerea mediată în urmă cu un an de ONU şi Turcia permitea Ucrainei să exporte cereale pe cale maritimă, prin porturile din sud, după o perioadă de la începutul războiului în care Rusia impusese o blocadă.
Acordul a fost prelungit de mai multe ori şi urma să expire luni. Moscova susţinea de mai multă vreme că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru o nouă prelungire.
"De fapt, acordurile privind Marea Neagră nu mai sunt valabile de astăzi", a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov. "Din păcate, partea din aceste acorduri privind Marea Neagră referitoare la Rusia nu au fost încă implementate, aşa că efectele lor încetează".
Moscova reclamase de mai multe ori că exporturile de cereale şi îngrăşăminte ruseşti întâmpină în continuare obstacole, deşi nu sunt supuse direct sancţiunilor occidentale. Rusia a formulat o serie de cereri despre care susţine că nu au fost soluţionate. "Imediat ce partea privind Rusia a acordurile este îndeplinită, partea rusă va reveni la implementarea acordului, imediat", a afirmat Peskov.
Rusia a acuzat luni Ucraina de atacul asupra podului care leagă Crimeea de teritoriul rus. Conform surselor ruse, pentru atac s-au folosit drone, iar exploziile au ucis doi oameni. Peskov a susţinut însă că decizia privind acordul nu are legătură cu acest "act terorist", pe care l-a pus pe seama Ucrainei. "Sunt evenimente absolută fără legătură. Chiar înainte de atac, această poziţie a fost anunţată de preşedintele (Vladimir) Putin", a spus purtătorul de cuvânt.
Forţele armate ucrainene au sugerat că incidentul ar putea fi o provocare din partea Rusiei, însă presa din Ucraina a citat surse neidentificate potrivit cărora în spatele atacului se află Serviciul de Securitate ucrainean.
Preluare: AGERPRES