Doar fermele ce tulburau
monotonia-nvâlvorată
c-un verde menţinut în viaţă
de apa prin ţevi picurată...

Şi iac-aşa, târâş-grăpiş,
Iisus şi Petru osteniţi
de anticul Ierusalim
au fost în fine înghiţiţi.

Priveau buimaci în jurul lor
la zarva mai ceva ca-n iad
şi, îmbrînciţi, au hotărât
să cate un mai paşnic vad.

- La templu, zise Petru-ncet,
poate-om găsi ce căutăm,
deşi – acum ca altădată –
în cuib de vipere intrăm.

Simţiră-ndată că-s purtaţi
spre templu de-un imens curent –
mulţimi de oameni ce-i scrutau
şi-al căror grai incoerent

îl pricepeau, căci el era
limbajul gândului la gând –
cum întrebarea se năştea,
răspunsu-şi lua locu-n rând!

Au înţeles din vorbărie
că ştiu cu toţii ce hram poartă
şi că mai marele-ntre rabini
în curtea templulu-i aşteaptă.

Într-adevăr, retras în turnul
habotniciei milenare,
Sinedriul părea în călduri
prin rabineasca-nverşunare.

- Ce mai tupeu! strigă rabinul
din ce în ce mai cătrănit,
să te întorci acolo unde
ai fost pe cruce ţintuit

pentru nelegiuiri mai grave
ca tâlhăria sau omorul.
Aveţi din partea mea o zi
să vă luaţi de-aicea zborul

şi-n veci de veci să ne-ocoliţi.
Altminteri, luaţi bine seama,
în piaţă veţi fi arşi de vii
ca tot ce-n mozaism dă iama,

cum am mai ars atâtea mii
din Noul Testament creştin.
Iar tu, se-ntoarse spre Iisus
cu vocea-ncinsă de venin,

să bagi la cap că pentru noi
- lui Iahve şi lui Moise devotaţi –
nu eşti Mesia, ci-un profet
mai şarlatan ca toţi ceilalţi!...

Luând ameninţarea-n serios
şi nedorind o confruntare oarbă,
ei se-ntrebau unde-ar putea
un aer mai destins să soarbă,

când au simţit a Romei vrajă
în zorul lor de-a fi departe –
doar ce-au dorit urbea eternă,
c-au şi sosit cu o iuţeală-aparte.

(Dorinţa li s-a împlinit
mai iute decât gândul zboară –
secretul ubicuităţii
făcea-nţelesul de ocară...)

George PETROVAI

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News