Joi 13 iunie 2013 la Sighetu Marmației va fi celebrată Ziua Eroilor. În organizarea parohiei ortodoxe cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" va fi celebrat un Parastas în cinstea eroilor români căzuți pe câmpurile de luptă, pentru toți cei care au suferit în lagăre, în închisori, deportări și pentru reîntregirea neamului.
Slujba de pomenire va fi oficiată la Monumentul Ostașului Român din municipiul nostru. Toți cei interesați să participle la eveniment sunt așteptați la ora 11.45 la biserica "Adormirea Maicii Domnului" de pe strada Dragoș Vodă de unde se va pleca în pelerinaj spre locul celebrării parastasului. La eveniment va participa o delegație din cadrul Primăriei Municipiului Sighetu Marmației condusă de primarul Ovidiu Nemeș, care la finalul celebrării religioase va depune o coroană de flori în cinstea eroilor neamului.
Preluare: Primăria Sighetu Marmaţiei