Legea completează OUG 195/2002, în sensul stabilirii valabilităţii permisului de conducere eliberat pentru categoria B şi în cazul anumitor tipuri de motociclete, dacă deţinătorul permisului are vârsta de 24 de ani împliniţi şi permisul eliberat pentru categoria B a fost obţinut cu cel puţin trei ani în urmă.

Preşedintele Iohannis a solicitat Parlamentului, pe 7 iulie, reexaminarea acestei legi pentru că "este neclar cum anume se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică şi dacă această dovadă trebuie deţinută fizic şi prezentată în cazul unui control, de fiecare conducător de vehicule, alături de permisul de conducere eliberat".

"Permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile şi pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cm cubi, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1, cu condiţia ca deţinătorii permiselor să aibă vârsta minimă de 24 de ani împliniţi, o experienţă de cel puţin 3 ani de conducere pentru categoria B de vehicule şi fac dovada, printr-o adeverinţă, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 15 ore în cadrul unei unităţi autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule", se arată într-un articol amendat în urma reexaminării iniţiativei legislative.

Legea va fi reexaminată şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și