Nu, nu este o exagerare sau – Doamne ferește! – o jignire afirmația încorporată în titlul acestui articol. De ce? Pentru că pretinșii liberali ai zilelor noastre de pomină, n-au absolut nimic în comun cu liberalismul interbelic al Brătienilor, făuritorii României Mari și, alături de alți bărbați de stat, al celui mai avansat nivel de trai de pe aceste meleaguri (anul 1938), la fel cum evreii zilelor noastre n-au nimic în comun cu poporul ales/evreii biblici, întrucât ei sunt urmașii direcți ai khazarilor, „poporul barbar răspândit în Caucaz, pe Volga și pe Don”, care – potrivit studiului Al treisprezecelea trib, Khazarii al evreului Arthur Koestler – s-ar fi convertit la mozaism în anul 740 (da, căci prins ca în clește între lumea creștină și cea musulmană și nedorind niciuna dintre cele două religii universaliste, tribul a îmbrățișat mozaismul), mai apoi fiind integrat ca trib „evreu” în Rusia, Ucraina și Polonia, de unde (după anul 1600) a fost „împins cu ură de către aceste gazde spre românii din Moldova”.
Revenind la problema care arde la ficați milioane de români (că, de, președintele Klaus Iohannis este de pomană liberal, Nicolae Ciucă este premierul cvasi-liberal al tuturor învârtiților și nelegiuiților „descurcăreți”, iar făcătura politică, supranumită liberală, stă de câțiva ani la butoanele puterii și nu produce nimic bun pentru țară), să vedem ce spune realitatea românească despre jegosul liberalism iohanniano-ciucăit:
1) K. Iohannis e liberal cam tot așa cum eu sunt marțian: el a rămas un total neîmplinit profesor de fizică (pesemne tocmai de aceea pretinde cu dubioasă seninătate că și-a cumpărat vreo cinci sau șase case din banii cîștigați cu...meditațiile, un împlinit (doar din punct de vedere ideologic, și nu numai) președinte al FDGR – Forumul Democrat al Germanilor din România, un foarte împlinit primar al Sibiului (desigur, numai în plan material-financiar) și un extraordinar de neîmplinit președinte al României (vreme de opt ani a meditat adânc, precum într-un somn de moarte, la inutilitatea fizică și metafizică a grosului românilor, care l-au votat și continuă să-l suporte, îndestulătoare probă că următorii doi ani vor fi aidoma celorlalți și că – pentru profund nedreapta răsplătire a aflătorului în treabă la cârma statului aparent – întrega politică internă și externă a necalificaților dâmbovițeni trebuie ca, prin slugărnicia lor și necontenita crucificare a țării, să-l proptească „pas cu pas” pe anevoiosul drum ce duce către tronul de secretaur general NATO.
2) Premierul Nicolae-Ionel Ciucă (ia auzi ce prenume de copilaș!) s-a văzut liberal după apelul de seară al Klausului, adică atunci când șeful de stat pe loc (când nu pedalează sau nu voiajează, absolut degeaba pentru nație și țară, în străinătățuri) și-a luat mâna total neinspirată de pe Cîțu, căci până la acea dată fusese, pesemne, doar ciuca bătăilor de joc ale militarilor de carieră (mai exact, un bese-n cizme cu grad de ghinărar și titlu „științific” de doftor într-ale plagiatului), chiar dacă după pensionarea cerută de superiori (evident, mâna lungă a făuritorului de guverne personale), din nou se „sacrifică” pentru țară ca ministru al unei apărări de râsul curcilor: se dă peste capul eminamente colțuros ca, în scurtul timp ce-l are la dispoziție, să cumpere pe bani grei (câteva miliarde de dolari) o droaie de gioarse americane. Mă rog, o fi fost ea o treabă nu prea cușeră pentru țara pe care pretindea că o înarmează, însă s-a văzut pe urmă că i-a netezit calea spre vârful tot mai turtit al liberalismului autohton. Căci, nu-i așa, una este un oarecare general plagiator (avem din ăștia cu toptanul) sau un ministru de duzină și cu totul altceva este să ajungi peste noapte premierul (doar cu numele) al unei țări în colaps, precum și al unui partid în cădere accelerată. Bașca faptul că în acest mod „patriotic”, Ionelul tuturor posibilităților mai cîștigă niște bani de buzunar (încăpător), pe lângă „amărâta” de pensie cu naiba știe câte stele.
3) Cam ce calitate are un partid cu (ne)oameni de teapa lui Florin Cîțu, Rareș Bogdan, Virgil Popescu, Lucian Bode și Sorin Câmpeanu (primul – fost premier de tot rahatul, ceilalți cu rol de lătrăi în Parlamentul European și în guvernele dâmbovițene), ăștia fiind piese de bază (a se citi „de haram”) în gașca liberalilor?
Fiindcă, dacă adevărul spusei „Peștele de la cap se împute” este pretutindeni prezent la noi (în politică, instituții, organizații profesionale sau cultural-artistice), impactul deciziilor politice este cu mult mai mare ca în alte sfere de activitate/inactivitate, așa încât cele corecte și înțelepte pot să fericească o țară, pe când cele incorecte și imbecile pot s-o nenorocească. Taman ceea ce s-a întâmplat de multe ori în România antedecembristă (sterilizare intelectuală, agricultură colectivizată, industrializare forțată etc.), iar în perioada postdecembristă se întâmplă cu regularitate, dovadă că, în pofida uriașelor bogății ale solului și subsolului românesc, grosul cetățenilor o duc mult mai prost ca celelalte nații din Uniunea Europeană.
Mai departe. În absolut toate formațiunile politice de la noi (posibil și din alte țări), după puțină vreme de la înjghebarea acestora vin epurările (membrii valoroși și, deci, incomozi pentru ștabi și gloata oportunistă, fie sunt excluși din cauza unor abateri de la linia sterilă și nedemnă a disciplinei de partid, fie se autoexclud, nevrând să mai audă de mizeria numită politică), așa încât rămân pe baricade doar cei făcuți după profilul moral-spiritual și chipul șefilor: neghiobi, necinstiți, mincinoși, lacomi, ipocriți, slugarnici cu mărimile clipei și disprețuitori cu sărăntocii, pe scurt, profitori până la trădarea țării și nevrednici până la deplina ei crucificare.
Iată un elocvent exemplu în sprijinul celor afirmate mai sus, care – cred eu – justifică întru totul întrebuințarea apelativului „lăbar”. La Sighetu Marmației (unde numărul consilierilor s-a fixat la 19, cu toate că între timp populația minipiciului a scăzut, comparativ cu anii nouăzeci, cu peste 10.000 de suflete și continuă să scadă), în urmă cu câteva zile a fost convocată ședința Consiliului local pentru debarcarea viceprimăriței Maria-Daniela Oniță-Ivașcu, care totodată este președinta liberalilor din zonă. Firește, acțiunea de debarcare se bazează pe probe zdrobitoare, cum că respectiva cucoană nu numai că nu face aproape nimic pentru primărie și comunitate, deci nu merită consistenta leafă ce-o încasează, dar și-a făcut un aberant scop politrucianist din a se opune cam tuturor inițiativelor neliberale. În acest mod înțelege ea să-l înfrunte pe primarul pesedist, însă nu pricepe nici după mai bine de doi ani de la alegeri (atunci cei doi s-au „duelat” pentru șefia obștei) că prin astfel de manevre pune piedici anemicei activități a instituției din care face parte și de unde își ia leafa.
Ei bine, deși este avocată, viceprimărița (cu certitudine adepta spusei lui Costache Negruzzi: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”) n-a avut curajul să se prezinte în fața tuturor consilierilor și să încerce să demonteze acuzațiile ce i se aduc, ci a preferat să dea bir cu fugiții, lipsind nemotivat de la ședință. Asta înseamnă că ea este conștientă atât de temeinicia și de gravitatea învinuirilor, cât și de neputința-i de a le demola. Așa că, absentând în chip sfidător, împreună cu toți consilierii liberali, ședința n-a întrunit condiția de cvorum, drept urmare s-a amânat până la naiba mai știe ce dată (posibil până la...calendele grecești).
Mai grav este faptul că Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean și al lăbarilor maramureșeni, a dat ordin subalternilor sigheteni să nu fie prezenți la acea buclucașă ședință (de parcă nu ăsta este rostul alegerii lor și nu pentru așa ceva iau bani), în caz contrar, toți „indisciplinații” vor de îndată excluși din partid și, desigur, își vor pierde funcțiile de consilieri. Mă rog, dacă parlamentarii își permit frecvent astfel de abuzuri, aleșii locali de ce n-ar face la fel, mai ales că liberalii sunt la guvernare și premierul este de-al lor?!...
N.B.: Din cele spuse mai sus, n-aș vrea ca cineva să înțeleagă că am un dinte doar împotriva liberalilor și că ceilalți poltruci postdecembriști (pesediști, udemeriști, useriști etc.) mi-ar fi indiferenți sau (Doamne iartă-mă!) olecuță mai dragi. Nu, toți sunt o apă și-un pământ, deoarece cu toții, după puteri, au pus umărul în cei peste 32 de ani la demantelarea României și la cumplita vlăguire a nației.
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News