Azi, ȋn ultima zi a lui Gustar, e ziua Ta, draga mea Limbǎ Romȃnǎ...
Ţie nu Ţi se ştie data cȃnd Te-ai nǎscut. Nici Ţie, nici suratelor Tale de pe tot globul pǎmȃntesc. Nici nu conteazǎ data, chiar dacǎ ar putea exista una. Important e sǎ Te putem sǎrbǎtori ca pe un sfȃnt din calendar.
Pentru unii (şi sper sǎ fie mulți!), eşti comoara ascunsǎ din gȃndul romȃnilor. Emil Cioran spunea cǎ „Nu locuieşti ȋntr-o țarǎ, locuieşti într-o limbǎ”.
Un adevǎr pe care ȋl ştiu cel mai bine cei plecați prin alte zǎri ale lumii, cu dorința ca mǎcar pe-acolo grija existenței sǎ nu-i mai tulbure. Unde sunt acum, vorbesc ȋn alt grai, dar gȃndesc ȋn Limba Romȃnǎ, pe care au ȋnvǎțat-o de la pǎrinții lor.
Limbǎ Romȃnǎ, eşti un templu sacru pe care-l purtǎm cu noi, care ne ascultǎ şi ne slujeşte fǎrǎ sǎ se supere cȃnd unii ȋncearcǎ, cu voie sau involuntar, sǎ-l dǎrȃme. Sau, fiindcǎ lucrarea aceasta cu dǎrȃmatul nu poate sta la ȋndemȃna celor care ȋncearcǎ s-o facǎ, vorbind sau scriind atȃt de prost ȋn limba lor maternǎ, singurul lucru care le reuşeşte uneori este cȃte o micǎ scobiturǎ ȋn grandioasa ta construcție, aşa cum fac unii copii cu peretele camerei lor de joacǎ.
Nu pot sǎ-Ţi spun cu obiectivitate dacǎ eşti frumoasǎ sau nu. Eşti limba mea maternǎ, şi atunci criteriile de clasificare esteticǎ n-au sens. Fiecare om ştie cǎ limba lui maternǎ e cea mai frumoasǎ. Atunci, cum aş putea eu sǎ spun altceva despre Tine?
Pentru mine, eşti frumoasӑ şi eşti frumoasӑ în toate zilele, nu numai de ziua ta!
De ziua Ta, nu pot sǎ-Ţi ofer un cadou, dar pot sǎ-Ţi urez „La mulți ani!” şi sǎ Te rog sӑ nu Te „fardezi” prea mult cu cuvinte ȋmprumutate de pe la alții! Cel mai bine Îți stǎ cȃnd nu Te apleci vremurilor care vin şi trec. Trebuie sӑ rǎmȃi aşa cum eşti!
Nici noi nu ştim sǎ trǎim fǎrǎ Tine, nici Tu nu poți exista fǎrǎ noi, cei care Te purtǎm oriunde ne-am duce şi Te lǎsǎm urmaşilor noştri sǎ Te cinsteascǎ mai departe, aşa cum pe deplin meriți!