Întrebat, în contextul unei discuţii despre taxe şi buget, dacă în Guvern s-a discutat despre eliminearea scutirilor de care beneficiază Biserica sau despre impozitarea activităţii acesteia, Dragnea a răspuns: "Nu", la emisiunea "După 20 de ani" difuzată duminică de ProTV.

Întrebat dacă ar fi necesară o astfel de discuţie, Dragnea a răspuns: "Nu".

Întrebat de ce nu ar fi necesară, Dragnea a răspuns: "Dar de ce să fie? Până la urmă cam câte instituţii-reper, câte instituţii de referinţă către care românii să se îndrepte mai avem în ţara asta? Mi-aţi cerut părerea mea, de politician, de cetăţean şi de credincios: eu cred că Biserica este o instituţie care trebuie ajutată sau întărită, pentru că în multe momente din viaţă Biserica rămâne singurul reper unde cauţi un sprijin moral sau cel puţin o linişte".

Moderatorul a spus că pe această logică, legată de locul în care cauţi sprijin, ar trebui exceptate de la taxare medicamentele sau bunurile din spitalele de urgenţă.

"Este o idee, până la urmă", a spus Dragnea, râzând, după care a adăugat: "Dar totuşi nu putem amesteca, sau, mă rog, puteţi. Eu nu cred că e în regulă".

Moderatorul a spus că fiscalitatea şi credinţa nu se amestecă. "Da, este punctul dumneavoastră de vedere. Eu nu-s de acord să punem impozit şi pe credinţă", a răspuns ministrul.

La insistenţele moderatorului, care a spus că ar fi vorba despre impozitarea afacerilor bisericii, nu despre impozitarea credinţei, Dragnea a spus: "Eu nu ştiu că Biserica face afaceri. Eu nu ştiu lucrul ăsta, nu lucrez în domeniu. Pentru mine, Biserica este o instituţie importantă, pentru mine şi pentru familia mea, şi va rămâne în continuare".

Întrebat despre faptul că, potrivit unor date de la nivelul anului 2011, afacerile Bisericii au adus mai mult profit în România decât franciza McDonald`s, Dragnea a răspuns, zâmbind: "Nu ştiu la ce date vă referiţi".

Întrebat dacă, în concluzie, nu este de acord cu impozitarea bunurilor Bisericii, Dragnea a răspuns: "Nu, nu".


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și