“În aceste zile se lucrează în cadrul proiectului „Asfaltare străzi rurale în comuna Rozavlea”, proiect finanțat prin PNDL, lucrările avansând pe Ulița Polonschi. După finalizarea acestei ulițe lucrările de asfaltare vor continua pe Terți, Ulița lui Velișca (Casa Tomșa), Ulița Doctorului și altele”, a spus Vasile Mârza, primarul comunei.

Au fost salubrizate malurile râului Iza, iar administrația locală face un apel către cetățeni să nu mai arunce deșeuri menajere în zone neautorizate. Pentru a preveni, dar și pentru a sancționa pe cei care nu respectă normele de protejare a mediului înconjurător, se vor organiza controale inopinate de către comisii mixte compuse din reprezentanții Gărzii de Mediu, Apele Române și Primărie.

Dacă lumea a început să iasă la câmp pentu munci agricole, primăria a venit în întâmpinarea lor amenajând sau deschizând noi drumuri agricole. “S-au deschis tronsoane pe Humana, Stornicău, Valea Satului, Fodorița, Dirineu, Bandacău, Polonschi, Salța”, a spus Vasile Mârza.

Referitor la măsurile de prevenire a răspândirii Covid-19, Primăria Rozavlea a dezinfectat atât spațiile publice, cele comerciale, cât și alte zone cu trafic. De asemenea, a fost împărțită categoriei de populație vulnerabilă o parte din kiturile venite de la Consiliul Județean Maramureș. Totodată în zilele următoare se vor distribui populației măști de protecție achiziționate de către primărie.


Preluare: axanews.ro - Liviu ȘIMAN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și