"Proiectul privind extinderea și modernizarea suprafeței aeroportuare Baia Mare a ajuns la final, iar vineri urmează să facem recepția lucrării la pistă. Mai avem de executat o serie de lucrări adiacente, împrejmuirea cu gard a întregii suprafețe din jurul pistei, însă aici avem o problemă cu un teren pe care trebuie să-l trecem în proprietatea noastră, plus alte dotări legate de aerogară pentru a putea face față unui flux ridicat de pasageri atât pe rute interne cât și externe. Valoarea totală a proiectului a fost de 85.130.406, 96 lei și a fost executată din banii firmei constructoare, urmând să decontăm prin CJ Maramureș, etapizat, întreaga valoare. Pe lângă cofinanțare, CJ (Consiliul Județean n.red.) speră să poată deconta 85% din investiție pe un alt proiect național sau european. Investiția a fost lansată pe Programul Sectorial Transport al Ministerului Fondurilor Europene, 2007-2013", a precizat Dorin Buda.

Dirigintele de șantier din partea firmei constructoare, ing. Mircea Dănilă, a susținut că lucrările de modernizare a aeroportului Baia Mare au fost complexe și n-au constat doar în prelungirea pistei cu aproape 400 de metri.

"Pe lângă lucrarea inițială de prelungire a pistei cu 380 de metri, realocarea albiei pârului Băița, construcția unor noi drumuri, devierea altor drumuri și crearea de facilități care să sporească securitatea zborurilor, a trebuit să avem în vedere o serie încercări privind calitatea materialelor folosite la turnare pistei, dar și turnarea unui nou covor asfaltic peste pista veche. Au fost verificări tehnice în lanț pentru a ne convinge că respectăm toți parametri care se utilizează în construcția unei piste. Aici s-au folosit numai materiale și tehnice speciale care se utilizează în acest domeniu peste tot în lume", a spus ing. Mircea Dănilă.

De asemenea, constructorii au fost nevoiți, conform proiectului de execuție, să taie și să curețe peste 3 hectare de pădure din vecinătatea pistei, lucru impus de normele internaționale din aviație care prevăd o vizibilitate sporită în vecinătatea aeroporturilor.

Prezent la conferința de presă, subprefectul județului Maramureș, Gavriș Ardelean. a precizat că își dorește ca în cel mai scurt timp Baia Mare să fie repusă pe harta națională și europeană a transportatorilor aerieni. Lucrările de modernizare au durat un an și șase luni de zile, timp în care aeroportul a fost închis.

Potrivit administratorilor aeroportului internațional Baia Mare, două companii low cost s-au interesat să deschidă rute spre Roma, Paris, Madrid și Londra, iar compania națională Tarom să își reia cele două zboruri zilnice pe ruta București—Baia Mare-București.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și