Sighet 247 a luat legătura cu familiile câtorva dintre cele opt persoane care au fost prinse de către Poliție în urmă cu trei zile exploatând piatră ilegal din din aria naturală protejată de pe Vârful Negru – Tăul Negru.

Familiile celor anchetați arată că întreaga operațiune este derulată e către un om de afaceri băimărean, Lupșe Viorel. Deși zona din care se exploatează de află într-o arie protejată „Sit Natura 2000”, de ani de zile se exploatează andezit la scară industrială. Conform celor spuse de către familiile celor anchetați, acest om de afaceri a angajat opt persoane domiciliate în cartierul Iapa în urmă cu aproximativ doi ani pentru a exploata piatra.

Exploatarea se face la scară industrială, utilizându-se în acest sens două buldoexcavatoare pentru extragerea andezitului (unul mic și unul mare de 28 de tone, pe șenile) și un autocamion de mare tonaj pentru transport cu numărul de înmatriculare MM 47 LUP (roncou cu sarcină de 22 tone). Vezi filmarea 1 mai jos - în filmare apare însuși dl. Lupșe Viorel care îi coordonează pe muncitori).





Dl. Lupșe Viorel le-a promis bărbaților angajați că îi va plăti cu suma de 80 - 100 lei / zi și că le va face formele legale pentru angajare, fapt ce nu s-a întâmplat. În fapt, oamenii nici nu aveau carte de muncă și nici nu erau plătiți în bani, ci în... piatră. Fiecărui angajat i se spunea la sfârșitul zilei să își încarce în remorca mașinilor de teren pe care le aveau piatră din cariera ilegală și să o vândă pentru a face bani. „Ni s-a mai spus că dacă vedem ceva mașini că vin în zonă să fugim de acolo, pentru că încă nu a reușit să ne facă angajarea”, a declarat pentru Sighet 247 una dintre cele opt persoane anchetate în dosar.

„Acum că lucrurile s-au precipitat, domnul Lupșe a pus Poliția pe noi, pe muncitori, să ne scoată vinovați pentru întreg prejudiciul creat în ultimii doi ani. La fel a procedat și în Săpânța”, a declarat un alt muncitor din cariera ilegală. Interesant este că autoritățile au confiscat doar două mașini de teren și trei căruțe (atelaje hipo), în timp ce cele două buldoexcavatoare existente în carieră au rămas neobservate. Vezi Filmarea 2 la baza articolului - În această filmare, efectuată în urmă cu trei săptămâni, oamenii îi explică celui care filmează cum se derulează întreaga operațiune și că lucrează pentru dl. Lupșe.

Familiile celor anchetați acuză și modul de intervenție al autorităților, în sensul că jandarmii și trupele speciale s-au comportat violent cu muncitorii, unii fiind aduși de la kilometri distanță în carieră, unde li s-a făcut poză cum că au fost surprinși în timp ce exploatau piatra. Interesant este că doar de la câțiva muncitori li s-a confiscat piatra de acasă, la alții autoritățile s-au făcut că plouă și nu le-a confiscat nimic.

Întrebat de ce crede că Poliția nu îl anchetează și pe dl. Lupșe, unul dintre muncitori a răspuns pentru Sighet 247: „Păi la câtă piatră s-a cărat gratis la mulți polițiști și politicieni de către acest domn, cine îi mai face ceva?”. No comment!

Sighet 247 pune la dispoziția oricui se simte lezat de cele relatate spațiu pentru publicarea unui eventual Drept la replică, fiind un portal de știri cu adevărat independent din Sighet, care are ca scop informarea corectă și completă a cititorilor săi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și