În cele trei decenii de postdecembrism am scris sute de texte despre politruci, coterii, cumetrii și cârmuiri, respectiv despre mizeriile moral-spirituale și necontenitele potlogării ale aleșilor mari și mici (de la grangurii cu rol decizional în stat, până la consilierii comunali), din toate astea și ăștia la un loc decurgând cu necesitate sistemul tridimensional al catastrofismului nostru național: România pe ultimul loc între țările din Uniunea Europeană – exodul celor aproximativ cinci milioane de suflete – datoria externă de peste 100 de miliarde euro. Și, în pofida declarațiilor, angajamentelor și statisticilor oficiale, lucrurile nici pomeneală să se îndrepte, atâta timp cât investițiile sunt doar formale, datoriile cresc de la o lună la alta (de undeva trebuie luați banii pentru lefuri și pensii, nu-i așa?), iar specialiștii și bunii meseriași (ba ajunși la pensie, ba trecuți în lumea drepților, ba plecați în străinătate) ia-i de unde nu-s, adică atâta timp cât interesul politic este mai presus de cel obștesc și cei mai mulți dintre români se zbat să supraviețuiască.
Firește, în tot acest timp nu doar că am fost deseori vizitat de gândul s-o dau naibii pe a noastră Mărie cu noua ei pălărie (în traducere: „La vremuri noi tot ăia vechi”) și să nu mai fac atâta zgomot ori pe unde destinul îmi poartă pașii, dar chiar am fost sfătuit de numeroși binevoitori să nu-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala, pentru că oricum n-am nicio șansă să schimb ceva din ceea ce se prezintă de-acuma lumii ca o tristă și fatală cutumă a locuitorilor de pe aceste meleaguri binecuvântate de Creator și, cu unele excepții interbelice, zdravăn pângărite cam de toți cârmuitorii fanarioți și urmașii lor, îndeosebi de scârbele postdecembriste.
Cum mintea românului de pe urmă se lasă așteptată în ceea ce mă privește (prin „minte” înțelegînd în cazul de față prudența traiului tihnit), iată pricina pentru care eu continui să-mi folosesc talantul scrisului nemercenar, pentru ca – printre altele – să le fac cunoscute compatrioților următoarele:
1) Pentru bolșevicii interni și externi (în Istoria stalinismului în România, carte apărută în anul 1990 la Editura Humanitas, Victor Frunză precizează că, în România interbelică și în primii ani după al doilea război mondial, exista un partid al comuniștilor din interior și unul al moscoviților, ambele subordonate Cominternului), pentru bolșevici, deci, cel puțin în faza de început sau faza încrederii neclintite în revoluția mondială, mult mai importantă era coteria/dictatura de grup, „prielnică instaurării dictaturii personale” (V. Frunză), decât căpătuirea personală prin hoție, mită și trafic de influență. Mă rog, asta nu înseamnă că toți bolșevicii din fosta Uniune Sovietică și din sateliții ei postbelici acționau după cum le dictau unii conducători și ideologi fanatici. De pildă, se știe că tătucul Stalin disprețuia banii și bunurile materiale din simplul motiv că nu avea trebuință de așa ceva pentru a se lupta cu libertatea și pentru a dispune cum dorește de cât mai multe destine umane. Nu spunea tot el, cu imensul cinism ce-l caracteriza, că moartea unui om este tragedie, pe când moartea unui milion de oameni este statistică?...
La polul opus se situează următoarea întâmplare de pomină. După instaurarea dictaturii proletariatului în România aflată sub ocupație rusească, unul dintre puținii comuniști din România (Victor Frunză compară Partidul Comunist din România cu peștele mic care izbutește să înghită social-democrația autohtonă, adică peștele mult mai mare!) auzise de I.G. Duca, fostul prim ministru al României întregite. Așa că cere să fie fie răsplătit cu locuința demnitarului interbelic pentru serviciile aduse acestei formațiuni doldora de alogeni. Zis și făcut. Este dus la locul cu pricina și aici constată cu uimire, posibil și cu dispreț, că fostul prim sfetnic al regelui Carol al II-lea locuise într-o...garsonieră plină ochi de cărți. Cum garsoniera și cărțile, mai ales cărțile, se situau sub aspirațiile neideologice ale respectivului bolșevic pus pe căpătuială, se subînțelege că privirile lui s-au îndreptat la iuțeală spre ceva mult mai puțin ministerial, dar cu mult mai consistent în plan material.
La rândul lor, politrucii noștri postdecembriști (mulți dintre aceștia urmașii direcți ai activiștilor, milițienilor și securiștilor lui Ceaușescu), se arată intens preocupați de coterie și unitate în jurul conducătorului, dar nu dintr-o fărâmă de demnitate sau respect față de unul ca Liviu Dragnea, ci datorită faptului că numai în acest chip își pot vedea de îndeletnicirile lor bănoase (furturi, trădări, trafic de influență, nepotisme etc.) și, la o adică, își pot salva pieile jegoase prin neridicarea imunității parlamentare. Păi, nestimabililor șparlamentari, dacă ați fi cu adevărat cinstiți și devotați alegătorilor, nu-i așa că n-ați mai avea nevoie de-o imunitate care la țanc face din voi o detestabilă gașcă de lichele?
2) Potrivit legii (una din multele legi votate de hoți pentru hoți) și funcție de rezultatele la ultimele alegeri parlamentare, toate partidele/formațiunile politice românești primesc în fiecare an zeci de milioane de lei din sărmanul buget al țării. Vasăzică, politrucii sunt an de an premiați pentru uriașele pagube provocate României și cetățenilor ei! Dimpotrivă, eu pledez nu numai pentru eliminarea acestor alocații neobrăzate, ci și pentru grabnica confiscare a tuturor averilor dobândite pe căi nelegiuite de hahalerele politrucianiste și fârtații lor. Consider că-i un insuportabil afront la adresa grosului românilor să li se dea bani formațiunilor politice, de îndată ce membrii acestora au cotizat pentru locurile eligibile la ultimele alegeri europarlamentare cu sume cuprinse între zeci de mii și sute de mii de euro. Haramurilor, de unde aveți aceste sume exorbitante?...
3) Când Cătălin Cherecheș, actualul primar necușer al Băii Mari, era întemnițat, mama lui (pe-atunci directorul unui spital băimărean, astăzi deputată cu pretenții liberale) afirma public că fiul ei nu putea să ia mită, deoarece a primit de la ea un milion de euro! Cucoană, de unde atâta amar de bani, bașca faptul că ți-ai plătit primul loc pe listele liberalilor maramureșeni? Dar iată că nici pe cacofonica doamnă Viorica Cherecheș n-o ia nimeni la întrebări, dovadă clară că năbădioasa noastră justiție are în vedere conceptul de corupție, nicidecum necușerii cu ștaif politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News