Regele Mihai a fost condus pe ultimul drum de un număr incredibil de mare de oameni. Incredibil de mare pentru că propaganda a funcţionat neîntrerupt vreme de zeci de ani în legătură cu trenul burduşit cu obiecte preţioase cu care Regele şi Regina mamă Elena ar fi plecat din ţara infestată de comunişti de import.
Românii l-au regretat pe regele lor şi l-au însoţit în ultima sa călătorie pământeană. Şi acum s-a strigat, la fel ca în anul de referinţă 1992, „Majestate, nu pleca! România-i tara ta!”
Dar Majestatea Sa a plecat, aşa cum pleacă fiecare om când îi vine rândul. Poate va veni cândva alt prilej pentru ca rugămintea să-i fie adresată altei Majestăţi. Până una-alta, ar trebui să ne gândim dacă nu cumva am putea reflecta la cuvintele „Monarhie nu pleca...”
Nu ştiu cum a trăit omul de rând sub celelalte domnii regeşti (nu i-ar fi ajuns viaţa pentru a trăi sub toate şi a le compara), dar ceva se vede clar: dezvoltarea României s-a produs în perioada regilor! S-a deschis mintea şi gura multora dintre noi acum, când Regele Mihai s-a dus să doarmă veşnic la Curtea de Argeş. Acum îi recunoaştem meritele, pe la televiziuni i se scoate în evidenţă caracterul drept, mărinimia, bunătatea, onestitatea, etc., etc. ACUM...
Casa Regală e în doliu 3 luni. După care, ar fi normal să-şi facă simţită mai mult prezenţa în dezbateri fundamentale privind viitorul formei de guvernământ. „Monarhie, nu pleca! România-i ţara ta!”- am putea auzi mai des de-acum înainte.
Republica ne-au adus-o tovarăşii. Alt tovarăş ne-a adus funcţia de preşedinte, care i-a revenit fără să facă referendum. I-a ajuns votul formal din Marea Adormire Naţională. Regele Mihai a fost forţat de tovarăşi şi de tavarisci cu tancuri în jurul Palatului Regal să abdice. S-a instaurat republica, fără consultarea poporului. Bunicii noşti, părinţii noştri, au fost puşi în faţa faptului împlinit. „Joc de frică bucuros”- îmi sună şi acum în minte un cântec pe care l-am auzit cu ani mulţi în urmă. Aşa au făcut mulţi după ce ne-am „împrietenit” cu vecinul cel mare de la est. Cine n-a acceptat noua stăpânire, formată din oameni(?) care şi-au românizat numele de familie ca să pară că-s de-ai noştri, au ajuns pe la închisorile din Sighet, Aiud, Gherla...
Copiii tovarăşilor au ajuns la butoane după 1989. Caracterul a fost asemănător cu al celor instalaţi de cei care au o ţară cu graniţe care nu se termină nicăieri. Ne-au spus, în ianuarie 1990 că FSN doar organizează ţara şi alegerile, dar nu va participa la ele. Apoi şeful lor a zis că n-a zis. Şi a făcut-o tare şi răspicat. În tara mea întotdeauna cine ţipă mai tare are dreptate... Peste câţiva ani a spus altul că a venit rândul politicienilor să se sacrifice financiar. Apoi am primit lămuriri la afirmaţie, aşa cum legile noastre au nevoie de norme de aplicare. N-am înţeles noi bine. Era vorba de sacrificiu verbal, adică oricare parlamentar poate să spună orice.
Decenţa cu care Majestatea Sa defunctă Regele Mihai a fost condus de români pe ultimul drum m-a făcut să-mi pun întrebarea dacă nu cumva republica îşi trăieşte perioada de agonie. O monarhie modernă, cu factor decizional parlamentar, adică de data aceasta o formă de guvernământ pe care să ne-o alegem noi singuri, după ce cărţile de istorie vor fi corectate, după ce tovarăşii vor vedea că ţipatul şi pumnul în masă nu-s argumentele unei dezbateri civilizate, se întrevede a fi soluţia pentru viitor. Regele sau regina sunt deasupra încrâncenărilor politice. Degeaba un preşedinte când ajunge la putere demisionează din partidul care l-a împins la luptă în alegeri. Cine poate crede că-i uită pe cei care i-au făcut binele?...
„Majestate, nu pleca!”, sau „Monarhie, nu pleca!”- o dilemă în care cuvântul republică lipseşte...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News