Proiect: Bani mai mulți pentru profesorii implicați în desfășurarea examenelor

Proiectul conține sumele cu care vor fi plătiți anul acesta profesorii care corectează lucrările la Evaluarea Națională și Bacalaureat, dar și membrii comisiilor, precum și informaticienii care participă la organizarea examenelor.

Astfel, profesorii evaluatori vor încasa 15 lei/lucrare la Evaluarea Națională, în loc de 11 lei/lucrare cât au primit anul trecut, și 18 lei/lucrare la Bacalaureat, în loc de 14 lei cât au încasat anul trecut.

De asemenea, președinții comisiilor organizate în unitățile de învățământ la Evaluarea Națională vor încasa cu 190 de lei mai mult, adică 790 lei, față de 600, iar persoanele responsabile de supravegherea audio-video – 724 de lei, față de 550 de lei.

Președinții comisiilor cu până la 100 de candidați (inclusiv), organizate în centrele de examen la Bacalaureat vor încasa 1.843 de lei, respectiv 1.974 de lei la o comisie cu peste 100 de candidați.

Decizia ministerului a fost luată în contextul în care profesorii tocmai au pus punct unei greve generale, prima după 18 ani, care a durat trei săptămâni. Însă unii profesori nu sunt mulțumiți de ce le-a oferit Guvernul și-i acuză pe liderii de sindicate că i-au trădat.


Preluare: b1tv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și