Săptămâna trecută, au început înscrierile pentru examenul de titularizare 2014, iar acestea se vor derula până în 19 mai. Testarea va consta într-un examen care se va derula în două etape: o probă practică (susţinerea unei ore inspectate) şi o probă scrisă.
„După etapele care au avut loc până acum, adică restrângeri de activitate, completări de normă, transfer, au rămas neocupate, la nivelul judeţului Maramureş, 1.284 de coduri de posturi. Aceste coduri nu reflectă în toate cazurile o normă întreagă (adică 18 ore pe săptămână), ci toate orele disponibile se referă şi la sfert de normă, la jumătate de normă etc. Din cele 1.284 de coduri de posturi neocupate, doar 492 sunt complete. Din cele complete, 147 sunt scoase la concurs pentru titularizare. Titularizarea presupune ca viabilitatea postului să fie mai mare de patru ani şi cel care vrea să devină titular în învăţământ trebuie să scoată, în concursul naţional, medie peste şapte.
Pe de altă parte, 1.137 de coduri de posturi reprezintă angajarea pe perioadă determinată, adică sub patru ani, pentru că nu se ştie care va fi evoluţia ulterioară a şcolii sub aspectul numărului de clase, de ore”, a explicat Pavel Filip, purtător de cuvânt al ISJ Maramureş.
Preluare: InfoMM.ro