Ieri, 29 ianuarie, în satul Remeţi, comuna Mireşu Mare, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Poliţiştii au fost sesizaţi prin Apelul Unic de Urgenţă 112 că, în jurul orei 01.00, s-a produs un accident de circulaţie, în urma căruia un stâlp de electricitate a fost rupt şi aproximativ 100 de imobile au rămas fără energie electrică până la remedierea defecţiunilor.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au constatat că şoferul a plecat cu autoturismul de la faţa locului. În urma investigaţiilor efectuate, ei au găsit maşina implicată în eveniment în curtea unui imobil din localitate. De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că maşina aparţine unei femei din comuna Mireşu Mare, iar valabilitatea plăcuţelor de înmatriculare era expirată din 01 ianuarie 2015.
Cercetările continuă pentru identificarea persoanei care a condus autoturismul implicat în accident şi tragerea ei la răspundere sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi conducerea unui autoturism neînmatriculat.