Poliţiştii au verificat 46 agenţi economici, 130 persoane fizice şi au
controlat 126 de autovehicule. Pentru abaterile constatate, ei au întocmit 18 dosare penale, dintre care 11 pentru infracţiuni de natură economică şi şapte pentru infracţiuni rutiere. Cinci conducători auto au fost depistaţi de poliţişti în timp ce conduceau autovehicule deşi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Pentru contravenţiile constatate, poliţiştii au aplicat 129 de sancţiuni în valoare totală de 69130 de lei. De asemenea, ei au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare de 5900 lei şi au reţinut şapte permise de conducere.

Poliţiştii maramureşeni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, a celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și