În perioada 09 -11 ianuarie a.c., poliţiştii maramureşeni, în timp ce efectuau acţiuni specifice de control şi supraveghere a traficului rutier, au constatat nouă infracţiuni rutiere, dintre care cinci de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului.
În Baia Mare, Ocna Şugatag şi Borşa, cinci conducătorii auto s-au urcat la volan, chiar dacă se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Ei au fost identificaţi de poliţişti, testaţi cu aparatul etilotest şi conduşi la spital, unde li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În Şomcuta Mare, pe strada Republicii, poliţiştii au depistat duminică un bărbat din satul Fericea, comuna Valea Chioarului, care conducea un autoturism pe care erau aplicate plăcuţe cu număr de înmatriculate provizoriu. În urma verificării documentelor, poliţiştii au constatat că autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată din 25 noiembrie 2014.
În Borşa, în noaptea de 10/11 ianuarie a.c., poliţiştii au oprit un autoturism ce se deplasa pe strada Brădeţ şi la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 22 de ani din localitate. Tânărul a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, şi de asemenea a refuzat şi recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat că borşeanul nu are permis de conducere, iar autoturismul are asigurarea obligatorie expirată.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.