Un elev din Petrova a primit 9,40 în urma contestaţiei la proba de matematică, după ce iniţial a fost notat cu 4,05. Un caz similar s-a înregistrat la Colegiul Tehnic „George Bariţiu”, unde un absolvent a fost notat la proba de fizică cu 4,3, iar după reevaluarea lucrării a primit 8,35. Reprezentanţii Inspectoratului {colar Judeţean (ISJ) Maramureş spun că aceste greşeli au apărut din neatenţie.

„În cazul elevului din Petrova a fost o eroare umană. S-a transcris greşit nota de pe borderoul profesorului pe lucrare. La Bariţiu, se pare că greşeala aparţine evaluatorilor noştri. Acum, urmează să stăm de vorbă cu ei, să vedem lucrarea şi borderoul lor. Presupunem că ei, când au adunat punctajul, au greşit la adunare sau au lăsat pe dinafară ceva, cam aşa se explică diferenţa asta aşa de mare. La fizică, la fel ca la matematică, evaluarea este mult mai obiectivă şi mai aproape de barem”, a declarat Pavel Filip, purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş.

De asemenea, acesta precizează: „Normal că vor fi atenţionaţi, dar ştiţi cum e, la numărul ăla mare de lucrări corectate se mai poate şi greşi”, a conchis Pavel Filip.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și