Poliţiştii fac cercetări pentru clarificarea unui accident rutier din localitatea Recea. Din primele verificări se pare că evenimentul rutier a fost produs din cauza unui copil de 13 ani care se afla la volanul unei maşini.
Ieri dimineaţă, la ora 06.30, pe DN 1C, în localitatea Recea, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Un bărbat de 34 de ani din Lăpuşel a condus un autoturism spre Baia Mare. Când a ajuns în dreptul bisericii ortodoxe din Recea a fost acroșat în partea laterală stânga de un autoturism înmatriculat în Polonia, care a pătruns pe contrasens. În urma impactului, maşina acroşată a intrat în șanțul de pe marginea drumului.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat trei persoane care s-au aflat în autoturismul înmatriculat în străinătate: o femeie de 32 de ani, un minor de 13 ani din Bistriţa Năsăud şi un tânăr de 22 de ani din Lăpuşel.
Aceştia au declarat că în momentul producerii accidentului, autoturismul a fost condus de copilul de 13 ani. Întrucât există suspiciuni cu privire la veridicitatea declaraţiilor acestora, poliţiştii i-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că femeia din Bistriţa Năsăud şi tânărul din Lăpuşel erau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate a reieşit că cei doi nu deţin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul celuilalt autoturism nu se afla sub influenţa alcoolului. Poliţiştii continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul iar la finalizarea acestora vor propune măsuri legale.