În 20 decembrie a.c., în localităţile Fereşti şi Bârsana au avut loc două evenimente rutiere în urma cărora patru persoane au suferit leziuni corporale. Toate victimele au fost bărbaţi, doi conducători auto şi doi pasageri, cu vârsta cuprinsă între 22 şi 38 de ani.
Accidentele s-au produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi conducere sub influenţa alcoolului. În ambele cazuri poliţiştii continuă cercetările iar la finalizarea lor vor propune măsuri conform legii.
În cadrul activităţilor de supraveghere şi control a traficului rutier desfăşurate pe principalele artere de circulaţie din judeţ, poliţiştii au constatat, la sfârşitul săptămânii trecute, 10 infracţiuni rutiere dintre care nouă au fost conducere sub influenţa alcoolului iar una conducere fără permis. Faptele penale au fost comise în localităţile Baia Mare (2), Satulung, Lăpuş, Sarasău, Dragomireşti (3), Sighetu Marmaţiei şi Bogdan Vodă.
În toate aceste cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale.