Ieri, 1 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat şi executat o acţiune pentru verificarea comerțului cu produse alimentare și nealimentare în unități de tipul pensiunilor, restaurantelor și cafenelelor, precum şi pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigări.
Au fost verificate 26 de societăți comerciale și 3 persoane fizice care desfășoară activități în municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației, dar şi în localităţile limitrofe, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1500 de lei.
De asemenea, în comuna Cerneşti, a fost identificată o femeie care punea în vânzare la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, cantitatea de 676 pachete ţigarete, bunuri care trebuiau suspuse unui regim vamal. Asupra întregii cantităţi de ţigarete, în valoare de 8.112 lei, s-a dispus măsura indisponibilizării, până la finalizarea cercetărilor. În continuare, sub supravegherea procurorului de caz, se efectuează acte de urmărire penală în vederea tragerii la răspundere a persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunii de contrabandă.