Inginerul Aurelian Brâncuşi, fost şef tehnologic în cadrul Companiei Miniere a Metalelor Preţioase şi Neferoase "Remin" Baia Mare şi fost şef al comisiei de valorificare a sterilului de flotaţie, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că singura modalitate avantajoasă de extragerea aurului, argintului şi a altor metale este cea prin cianurar
Inginerul a precizat că, de-a lungul timpului, în lume, au fost încercate şi alte metode, însă singura care a funcţionat cu rezultate a fost metoda cianurării.
"Metoda cianurării se aplică din anul 1887, iar de atunci a fost perfecţionată tehnologic şi e singura care permite extragerea aurului, argintului şi a altor metale preţioase. Tehnologiile alternative încercate n-au avut sorţi de reuşită pentru că randamentul producţiei era scăzut. Nu foloseşti cianura, n-ai aur !" a spus Aurelian Brâncuşi.
El a mai spus că licenţa tehnologiei de cianurare, pe teritoriul României, a fost achiziţionată în anii 50 şi ar putea fi deţinută de compania minieră "Remin" Baia Mare.
De asemenea, fostul şef în domeniul tehnologiilor miniere din cadrul "Remin" a spus că, în cazul proiectului Roşia Montană, decimarea celor trei-patru versanţi muntoşi ar însemna crearea unui depozit imens de minereu steril cianurat care, în timp, ar putea avea efecte nefaste asupra mediului.
"Pe teritoriul judeţului Maramureş, Remin mai deţine şi acum asemenea halde cu steril. Ce urmări, în timp, pot avea depozitele acestea, e greu de spus, dar putem bănui că efectele sunt negative. De aceea, în anii 90 Remin s-a asociat cu o companie australiană pentru a procesa o haldă cu minereu neferos steril aşezat la periferia oraşului Baia Mare. În urma procesării a peste 5 milioane tone de steril, prin cianurare, au fost extrase 4 tone de aur. La Roşia Montană vorbim de cantităţi uriaşe de minereu, ce ar trebuie să fie extras şi prelucrat într-o etapă de timp scurtă, iar urmările asupra mediului ambiant, sunt greu de estimat" a spus Aurelian Brâncuşi.
Fostul tehnolog al Companiei miniere "Remin" a mai subliniat că, în cazul repornirii activităţilor industriale preconizate de firma Romaltyn Mining Baia Mare, singura soluţie ar consta în relocarea uzinei în afara oraşului.
Primăria municipiului Baia Mare a respins eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru uzina de prelucrare a minereului neferos, motivând că că se află într-o zonă locuită.
Inginerul a menţionat că şi în cazul uzinei Romaltyn singura tehnologie de prelucrare industrială rămâne tot cianurarea.
Preluare: AgerPres