În perioada 13 – 14 iulie a.c., poliţiştii maramureşeni au acţionat pe drumurile publice din judeţ pentru prevenirea producerii de accidente rutiere soldate cu victime precum şi pentru depistarea şi sancţionarea celor care nu respectă normele rutiere.
Pe timpul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au controlat 280 de autovehicule şi au constatat 161 de abateri de la normele privind circulaţia pe drumurile publice.
Valoarea totală a amenzilor aplicate este de 49 000 de lei.
Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 11 permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.