"Această iniţiativă este una lăudabilă şi necesară în contextul în care situaţiile de urgenţă pot apărea în orice moment, indiferent de loc sau de momentul zilei. Cadrele didactice au un rol important în viaţa elevilor şi trebuie să fie pregătite să acţioneze prompt şi eficient în cazul unor situaţii de urgenţă. Cursurile de instruire vor fi organizate în mod regulat, iar cadrele didactice vor fi învăţate cum să acorde primul ajutor în cazul unor situaţii precum răniri, fracturi sau stop cardio-respirator. Prin această iniţiativă, se urmăreşte creşterea gradului de siguranţă în şcoli şi comunitatea înconjurătoare", a precizat asociaţia.

Cursurile adresate corpului didactic sunt organizate de Asociaţia pentru SMURD Maramureş în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și