La volanul mașinii a fost identificat un băimărean în vârstă de 36 de ani care nu avea asupra sa documentele personale. S-au efectuat investigări în bazele de date și s-a constatat că că acesta are dreptul de a conduce ANULAT. Totodată, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Județean de Urgenţă Dr. Constantin Opriş Baia Mare, unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea efectuării alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului și continuă cercetările sub aspectul comiterii de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Și polițiștii din Seini au acționat ieri pe raza de competență pentru prevenirea accidentelor rutiere. Astfel că, în timp ce se aflau în filtru rutier, împreună cu inspectori RAR, au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 23 de ani din județul Satu Mare.

În urma interogării în bazele de date ale Poliției Române, pe linia evidenței persoanei și a evidenței auto, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere valabil pentru nici o categorie de vehicule, iar permisul de conducere prezentat este fals. Bărbatul a declarat că a obținut documentul pe teritoriul Franței, în mod ilegal, în schimbul sumei de 300 euro.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de “fals material în înscrisuri oficiale”, “uz de fals”, “conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și “complicitate la fals”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și