În fapt, unul dintre conducătorii auto a fost interceptat de polițiști în urma unui apel 112 prin care s-a sesizat faptul că există suspiciunea ca acesta să fie sub influența alcoolului. Polițiștii au identificat persoana reclamată, respectiv un bărbat de 48 de ani din Baia Mare, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un alt tânăr de 22 de ani a condus un autoturism pe bulevardul Decebal, dar în ciuda efectuării semnalelor regulamentare de oprire ale polițiștilor, acesta și-a continuat deplasarea pe strada Aleea Filiaturii. Vremea nu a fost de partea lui, așa că a rămas împotmolit în zăpadă, după care acesta s-ar fi blocat în autoturism, fără a răspunde solicitărilor polițiștilor, existând suspiciunea că ar fi fost inconștient.

La fața locului s-a deplasat un echipaj ISU Maramureș în vederea scoaterii tânărului din autoturism. Acesta a fost transportat la spitalul din Baia Mare în vederea efectuării de investigații medicale.

Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambilor bărbați le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, iar polițiștii au întocmit dosar penal pe numele acestora sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și