Cercetările efectuate de polițiști au stabilit că o tânără de 27 de ani din Suciu de Sus, care se deplasa cu un autoturism pe DC 58, pe raza localității de domiciliu, a pătruns în intersecția cu DJ 171 A fără a acorda prioritate și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o tânără de 26 de ani din Groșii Țibleșului. În urma impactului, o fetiță de 8 ani, pasageră în autoturismul care a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate, a suferit leziuni corporale și a fost transportată la spital, unde a rămas internată sub supraveghere medicală.

“Testarea cu aparatul etilotest a relevat că cele două conducătoare auto nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii IPJ Maramureş.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și