Din cauza măsurilor luate fără cap de către şefii companiei, mai multe localităţi din Maramureş au rămas fără agenţi poştali. S-a ajuns la situaţia în care un singur angajat trebuie să deservească o întreagă localitate, cum ar fi Săsar, Fărcaşa, Cicârlău, Băiţa, Sălsig sau Băseşti. Mai grav este că sunt localităţi care au rămas fără agent poştal, cum sunt exemplele Recea şi Cupşeni.

Pentru a distribui, totuşi, pensiile şi presa, reprezentanţii Poştei Române Maramureş au căutat diferite amplasamente care să le permită să îşi desfăşoare activitatea. De exemplu, la Cupşeni, pensionarii au fost nevoiţi să îşi ridice idemnizaţia socială de la biblioteca din localitate. În schimb, în localitatea Băiţa, agentul poştal „a împărţit” pensiile în fostul imobil aparţinând Remin. În Fărcaşa, căminul cultural a fost transformat în agenţie poştală. „În prezent, există promisiuni ca în localităţile Recea, Sălsig, Cupşeni şi Băseşti, primăriile să asigure spaţiile necesare pentru desfăşurarea activităţii. Recunoaştem că e un inconvenient, pentru că pensionarii sunt nevoiţi să se deplaseze în punctele amenajate, în loc să le fie adusă pensia acasă”, a mai arătat Giurge. Conform liderilor de sindicat, spaţiile vor fi atribuite în zonele centrale ale unităţilor administrativ-teritoriale.

O situaţie inedită s-a înregistrat marţi, 22 octombrie, în localitatea Pribileşti. Atunci, o agenţie poştală ad-hoc a fost amenajată într-un magazin ABC, care funcţionează şi ca... bar. „Localitatea Pribileşti nu aparţine administrativ de comuna Satulung, ci de Oficiul Poştal nr. 4 Baia Mare. Am înţeles că în prezent poştaşul este în concediu, dar mărturisesc nu ştiu dacă e medical sau alt fel. Am înţeles că au venit două femei, probabil una din ele era diriginta poştei, care au împărţit pensiile. Dar, din ce am priceput, nefiind familiarizate cu adresele, le-au împărţit la un magazin ABC, unde probabil se mai consumă şi băuturi alcoolice. Dar e considerat ca fiind un punct de reper pentru localitate”


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și