„Nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecții respiratorii acute situându-se peste intervalul așteptat, în această săptămână. La nivel județean, numărul total de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare a fost de 1.885, cu 3,4% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent. Numărul total de cazuri de pneumonii a fost de 229, cu 7,7% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent”, au precizat reprezentanții DSP Maramureș, într-un comunicat de presă.

În cazul pacienților depistați cu viroze, 21 au necesitat îngrijiri spitalicești, iar cei mai afectați au fost copiii până în patru ani, dintre care 12 micuți au fost internați în spital. În rândul pacienților depistați cu pneumonie, numărul pacienților internați este considerabil mai mare. Astfel, 60 de bolnavi au avut nevoie de îngrijiri spitalicești, iar printre categoriile vulnerabile s-au numărat bebelușii sub un an, zece micuți fiind internați în spital, precum și vârstnicii de peste 65 de ani, unde s-au raportat 13 internări. De asemenea, în rândul pacienților depistați cu pneumonie, s-au înregistrat și două decese, unul în cazul unui pacient din grupa de vârstă 15-49 de ani și unul în cazul unui maramureșean cu vârsta peste 65 de ani.


Preluare: InfoMM.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și