80 de maramureşeni, agenţi economici dar şi viitori antreprenori au participat joi, 19 februarie, la Biblioteca Judeteana Petre Dulfu, la prima ediţie a seminarului „Antreprenor European”, organizată de PLR Baia Mare.
S-a discutat despre programele de finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat gestionate şi derulate de către Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri, iar mediatorul evenimentului a fost sătmăreanul Cristian Raţiu, reprezentant Oficiului teritorial al Intreprinderilor Mici şi Mijlocii Cluj (OTIMMC).
Participanţii au avut ocazia de a purta discuţii aplicate şi au găsit răspunsuri la multe dintre întrebările lor. „Mă bucur că am reuşit să-l aducem pe Cristian Raţiu la noi să ne vorbească. El este cel care analizează dosare şi ştie cel mai bine să explice toate demersurile care trebuie făcute pentru demararea unei afaceri finanţate din bani europeni.
Fiind un partid liberal, acordăm o atenţie deosebită mediului de afaceri şi iniţiativei private. Consider că IMM-urile sunt viitorul economiei locale, cele care vor genera pe temen lung locuri de muncă şi creşterea calităţii vieţii. Pentru că prima ediţie a fost un succes, pot să vă asigur că vom mai avea evenimente de acest fel”, a declarat Radu Ardelean, preşedintele PLR Baia Mare.
Începând cu anul 2015 prin bugetul de stat vor fi finanțate 7 noi programe, prin care IMM-urile vor avea acces la fonduri nerambursabile.