La finele lunii ianuarie oficial erau anunțate 33 de focare la nivel de județ, pentru ca la jumătatea lunii în curs numărul lor să treacă de 40, mai precis 41 de focare de PPA, potrivit Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

Numărul focarelor din gospodăriile populației, din fericire, a rămas același, respectiv șase la număr. Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Maramureș ține să precizeze că în continuare se solicită sprijinul maramureșenilor pentru respectarea unor măsuri care să ducă la eradicarea bolii din județ.

“Întrucât pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătății animalelor este respectarea condițiilor de biosecuritate, respectiv nu intrați în adăposturile unde creșteți porcii cu încălțămintea și hainele cu care ați umblat pe stradă, este recomandat ca pentru dezinfecția la intrarea în adăpost să puneți o tăviță cu paie îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică. Creșteți porcii doar în spații îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini, cu porci mistreți sau cu proprietari care dețin porci domestici, nu hrăniți animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie. Dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreț, sub nicio formă nu dați porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne”, susțin cei de la DSVSA Maramureș.

Maramureșenilor li se mai transmite faptul că nu este deloc indicat a se cumpăra purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit.

În ceea ce privește focarele de gripă aviară de la Seini, Vasile Pop, directorul executiv adjunct al DSVSA Maramureș, a precizat, pentru “Axanews.ro”, că nu mai avem mortalitate. A fost făcută dezinfecția numărul doi, urmează cea finală, respectiv recoltarea de probe.

“În data de 26 februarie vom știi dacă acea fermă este curată sau nu. Dacă e curată atunci vom introduce pui santinelă, iar apoi vedem dacă avem mortalitate. Oricum repopularea fermei va fi doar din luna mai, conform programului stabilit”, a declarat Vasile Pop.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și