În noaptea de 21/22 iulie a.c., la ora 23.45, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism ce de deplasa pe DJ 108A din localitatea Gârdani.
La volanul maşinii a fost identificat un bărbat de 38 de ani din comuna Homoroade, sat Chilia, judeţul Satu Mare.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că numerele provizorii aplicate pe autoturism erau expirate din data de 26 iunie a.c.
Întrucât mirosea a alcool, poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest şi au constatat că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. El a fost condus la Centrul de Permanenţă Medicală Fărcaşa unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.