Două zile mai târziu, o altă sesizare a fost înregistrată la Postul de Poliție Cicârlău, prin care un bărbat a semnalat faptul că a descoperit cadavrul unui exemplar canin pe un segment de cale ferată care trece prin vecinătatea cimitirului din Ilba.

Cauza a fost preluată de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Maramureș care, în colaborare cu cei ai Postului de Poliție Cicârlău au documentat întreaga activitate infracțională a unui bărbat de 49 de ani din Ilba, referitor la încălcarea legii privind Protecția Animalelor.

Având în vedere activitățile de cercetare penală efectuate în dosarul penal, s-a stabilit faptul că bărbatul, la data de 22 noiembrie 2022, a ucis cu intenție, fără drept și prin spânzurare două exemplare canine, pe terenul menționat anterior, iar pe unul dintre acestea l-ar fi aruncat pe calea ferată.

În baza probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului pentru comiterea faptei de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, prevăzută de art. 25, alin. 3, lit. a din Legea 205 din 2004 privind Protecția Animalelor.

Se efectuează în continuare cercetări, urmând a fi dispuse măsurile legale, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și