Ieri, 19 iulie, la ora 15.30, pe bulevardul Independenţei din municipiul Baia Mare a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea a două persoane.
La volanul autoturismului implicat în accident se afla un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Baia Mare, care se deplasa în direcţia b-dul Unirii. În dreptul unei treceri de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, conducătorul auto, preocupat fiind să-şi găsească telefonul mobil, nu a observat că două persoane s-au angajat în traversarea străzii şi le-a accidentat.
După impactul cu pietonii, autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat într-un copac de pe marginea drumului.
Victimele, soţ şi soţie, în vârstă de 63 şi 60 de ani, au fost transportate cu un echipaj SMURD la Spitalul Judeţean Baia Mare, unde au rămas internate pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Poliţiştii continuă cercetările.