Trustul de presă care deține TV Sighet, Sighet FM și MaraMedia.ro a derulat de la începutul anului o campanie intitulată „Maramureșeanul anului”.
Campania, aparent, pare una demnă de lăudat, în sensul că maramureșenii puteau vota până astăzi la diverse categorii dintre persoanele nominalizate pe cea care credea că ar merita acest titlu de „maramureșean al anului”.
Dintre toate campaniile de acest gen derulate în România, cred că „Maramureșeanul anului” ce mai lungă - durează de aproape patru luni. Imediat suntem la mijlocul anului 2014, iar trustul de presă tot caută să îl identifice pe Maramureșeanul anului 2013. Această campanie dă deja în ridicol.
În fapt, opinia mea este că această campanie este doar una de imagine prin care se încearcă spălarea imaginii unor personaje politice locale, cum ar fi primarul Ovidiu Nemeș și alții. Aș fi lăudat această campanie dacă în cadrul acesteia nu apăreau diverse persoane anchetate penal de către DNA sau aflate în stare de incompatibilitate constatată de ANI, definitiv și irevocabil.
Normal, nominalizat în această campanie nu putea să lipsească primarul TIR-ist, deși acesta este anchetat în mai multe dosare penale de către ANI. Dosarul „Parcometrele” este destul de înaintat, iar foarte curând cel mai probabil Ovidiu Nemeș va fi trimis în judecată cât de curând.
Cum să nominalizezi la titlul de „Maramureșeanul anului” un primar care are mai multe dosare penale în lucru la DNA și care este suspectat că a adus prejudicii la bugetul local doar în afacerea „Parcometrele” de peste 700.000 lei (7 miliarde de lei vechi)? Răspunsul este simplu - sighetenii știu cui aparține de fapt acest trust de presă.
Dacă urmărim știrile postate pe MaraMedia.ro și pe cele difuzate la TV Sighet, zilnic apare pe sticlă Ovidiu Nemeș, fiind descris ca un cavaler pe cal alb care face și drege, veșnicul omniprezent pe șantierele patriei dând indicații și verificând în teren lucrările, mai ceva decât o făcea Nicolae Ceușescu în vremurile de tristă amintire. Dacă ar fi să crezi știrile difuzate de acest trust de presă rămâi cu impresia că Sighetul este cel mai activ oraș din România, că aici se construiește și totul este lapte și miere.
Același trust de presă nu zice nimic despre dosarele penale pe numele TIR-istului aflate în lucru la DNA, nu zice nimic despre prejudiciul de peste 700.000 lei noi din dosarul „Parcometrele”, nu zice nimic despre faptul că în Sighet se dau lucrări pe sume de milioane de euro fără licitație sau că Spitalul este mai degrabă un ghetou al morții decât spital, nu zice nimic despre faptul că orașul este afundat în datorii pe care cel mai probabil nu le va mai putea plăti, nu zice nimic despre TIR-uri, herghelie și alte averi făcute în scurt timp de către Plăcintar.
Multe persoane nominalizate în cadrul campaniei chiar ar merita pe bune acest titlu de Maramureșean al anului 2013. Păcat că renumele lor este mânjit de câțiva penali și incompatibili aflați printre nominalizați. Convingerea mea este că premiile vor fi obținute de către acești penali în detrimentul celor care chiar le-ar merita. Oricum, diseară vom afla cine sunt marii câștigători la categoriile Administrație și Politică.
Din motivele expuse mai sus eu cred că această campanie „Maramureșeanul anului” mai bine ar avea alte denumiri, cum ar fi: „Penalul anului”, „Anchetatul anului”, „Incompatibilul anului” sau, de ce nu, chiar „Hoțul anului”.
În această seară se vor decerna premiile campaniei „Maramureșeanul anului” într-un cadru festiv la „Casa Iurca de Călinești”. Toți cei care trebuie să primească premii le vor primi, nicio îndoială. Premiul cel mare va veni însă foarte curând de la DNA, când anumiți nominalizați vor primi ca premiu o celulă răcoroasă și câțiva colegi de celulă, vedete de pe la noi din România: Adrian Năstase, Gigi Becali și alții.