Dacă în cazul bisericilor se poate vorbi despre o dezvoltare a lor, anul trecut fiind în construcţie 33 de astfel de lăcaşe de cult, în cazul unităţilor şcolare se poate vorbi despre a scădere a lor din cauza faptului că nu mai sunt elevi suficienţi pentru a fi nevoie de o şcoală. Episcopia Maramureşului şi Sătmarului are în momentul de faţă un număr de 385 de parohii ortodoxe rurale şi 84 urbane. Oraşul din Maramureş care are cele mai multe biserici este oraşul Borşa, care are acum 29 de biserici la cei peste 27.000 de locuitori, ceea ce înseamnă o biserică la circa 1000 de locuitori.

Biserici romano-catolice sunt 18 la număr, în Baia Mare fiind 5 astfel de biserici. Numărul bisericilor greco-catolice este de 78 la nivel de Maramureş. Ca şi sume alocate, spre exemplu, la nivelul anului 2014 Consiliul Judeţean a alocat suma de 1200 mii lei, din care la finele anului au rămas neconsumaţi 22,5 lei.

În ceea ce priveşte şcolile din Maramureş, acestea sunt 320 în total, dintre care 168 sunt unităţi cu personalitate juridică, iar 152 sunt fără personalitate juridică. Cea mai mică şcoală din judeţ numără 58 de elevi şi se află în localitatea Poienile Izei, în timp ce

cea mai mare unitate de învăţământ din Maramureş este Liceul Borşa, unde învaţă 1440 de elevi.

”La nivel de oraş Borşa avem 4 şcoli gimnaziale, un liceu, o grădiniţă cu program prelungit şi o creşă. Care ar fi explicaţia că avem atâtea biserici? Poate fiindcă oamenii sunt mai credincioşi. Poate fiindcă 40% din populaţia oraşului sunt pensionari şi atunci e normal să ai mai multe biserici decât şcoli”, a declarat viceprimarul oraşului Borşa, Tomoioagă Antonia.

Spitalele sunt cele mai puţine la număr. În total avem în Maramureş şapte spitale publice şi trei private, la care se mai pot adăuga cele două centre de dializă şi 13 centre medico-sociale. În anii trecuţi a fost închis spitalul din Baia Sprie, dar şi centrul de la Şomcuta Mare, acesta din urmă fiind acum secţie externă a Spitalului Judeţean Baia Mare. Cel mai mic spital din Maramureş este Spitalul de Psihiatrie din Cavnic.


Preluare: infomm.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și