"Astăzi majorăm cu 10% salariul minim general, de la 3.000 de lei la 3.300 de lei brut pe lună, așa cum am promis, pentru a proteja veniturile salariaților din România", a anunţat şeful Guvernului la debutul şedinţei de la Palatul Victoria.

De asemenea, premierul a precizat că va exista o altă creștere de salarii în 2024.

"Acest Guvern nu va renunța la prioritatea de a crește salariul minim și ne dorim să existe o altă treaptă de creștere în 2024, pe care o vom discuta, evident, cu partenerii sociali", a declarat premierul.

Astfel, de la 1 octombrie, peste 1 milion și jumătate de români plătiți cu venitul minim ar urma să primească cu 300 de lei în plus lunar, venit brut.

Cu toate acestea, în realitate, dacă vorbim de salariul net, creșterile sunt mult mai mici. Acestea vor fi resimțite în totalitate doar în luna octombrie, pentru că apoi vor intra în vigoare noile taxe și impozite pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament.

Nivelul salariului minim în acest moment este de 3000 de lei brut. După creșterea de la 1 octombrie, brutul va crește la 3300 de lei. Însă după ce statul va reține toate taxele, salariul net va fi de 1996 de lei. În realitate, câștigul salarial real pentru un român va fi de numai 98 de lei.


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și